Mancaruri italienesti

Trimis de Bucatarul la 07-02-2013 19:41

Înainte de a ne cunoaște, Zicu mânca doar un singur tip de paste, la care le zicea simplu, macaroane, peste care turna brânză și smântână, îşi făcea cruce şi le băga la stomac, fără să-i pese prea mult de ele. La fel şi cu pizza, era ok în viaţa lui, dar, vorba unui amic: “ce este pizza, dacă nu nişte pâine cu salam şi bulion?” Eu eram mai rebelă, îmi plăceau spaghetele şi mai mâncam şi tocăniţă de pui cu fusilli. De fapt, și Zicu mai mânca asta, doar că nu le zicea așa. Pizza din viața mea era ok dacă avea minim 6 ingrediente, că aşa era la Baia Mare. Mergeam pe principiul: “să fie, domne’, că nu punem de la noi!” Cultura noastră în bucătăria italiană era undeva sub nivelul mării.

Și a venit momentul fatidic în care ne-am întâlnit.

Cum am devenit niste fitosi culinari

Nu ştiu ce am făcut în ultimii şase ani, dar, încet-încet, ne-am transformat în niște italieni culinari. De fapt, știu. Am început să citim despre bucătăria italiană, să învăţăm să preparăm reţetele lor şi să le preferăm oricând, în detrimentul celor româneşti. A mai fost și o vacanţă la Roma, care ne-a făcut să ne îndrăgostim iremediabil de tot ce înseamnă ingrediente şi preparate italienești. Supa de tăiţei e ok, dar ce bună-i minestrone! Pâinea e și ea acceptabilă, dar mai bine merge o focaccia.

Am ajuns nişte fiţoşi ordinari, care au uitat de unde au plecat, că a existat o vreme când macaroanele cu pită nu erau foarte departe. Acum nu mai mergem la restaurante unde sunt doar trei tipuri de paste în meniu sau unde pizza are jdemii de ingrediente şi e cu blat gros.

Suntem în stare să refuzăm mâncarea dacă nu corespunde cu ce ne imaginăm noi sau să facem o tragedie mondială dacă preparatul nu e ca în meniu. E clar că gusturile se educă în timp, dar noi suntem fix în punctul în care o să facem o scenuţă publică.

Sursa: http://www.tvdece.ro
Comentarii
Adauga un comentariu




In 09-02-2013 17:10 Mathe Karoly a scris:
Felicitari.